Vreau să ies la pensie,
am obosit,
nu e chiar ușoară
o viață de acrobat,
de antrenamente zilnice
la capătul durerii,
la marginea nebuniei,
în străfundul tristeții,
pe vârfurile tăioase ale disperării
și în mijlocul tuturor furtunilor
de nenorocire, lipsuri, renunțări și necaz.
Sigur că mă țin bine
la vârsta mea,
așa se întâmplă când faci sport,
când trăiești cu nervii întinși,
cu ochii în patru, încordat ca o fiara.

Şi nu mă plâng,
am avut câteva spectacole bune,
am chiar și câteva premii,
pe care le țin înrămate,
agățate pe zidurile goale
ale sufletului meu…
Cândva era mobilat pe aici,
aveam și bucurii, și speranțe,
și tot felul de sensibilități
de calitate,
era un decor plin de gust,
rafinat, elegant,
dar mi l-au luat
niște prieteni
ca amintire
atunci când bănuiau
că n-o să mai scap viu
de la antrenamente.

Eh… nu-i nimic,
nu mă plâng,
așa e viața de acrobat…
Acum o să ies la pensie,
abia aștept să mă ocup de câteva hobby-uri
mai relaxante;
îmi plac explozibilii,
și aș vrea să arunc in aer
ceva!

Anunțuri